Craciunul pe buzele lu' mami si tati

E 24 decembrie, ora 8pm si eu stau pe comp si tastez in loc sa ma duc la colindat. Mi-e asa dor de zilele cind eram copil, cind combinatia aia luminoasa de rosu si verde ma facea sa ma infior de bucurie si nerabdare.. Azi m-am gasit alergind neindeminatica prin bucatarie, incercind sa fac ceva cu talentele mele la gatit, si mi-am dat seama ca miine e Craciunul!
N-am mai facut coronite din ram de salcie si crengute de brad si conuri, n-am mai repetat colindele cu frate-meo, am stat si am pierdut timpul stresindu-ma cum sa fac rost de niste bani sa nu ma creada toti nesimtita ca n-am luat cadou.
Zapada lipseste. Si cit a fost, eu n'am putut sa stau mai mult de 15 minute sa ma uit la ea afara..
Unde sunt zilele cind rezistam cu orele cufundata in albul perfect al fulgilor, aruncind cu bulgari dupa oameni, desenind pe masini, facind oameni de zapada in forme de statui si coborind la vale cu sania prin Bujac?

Sunt trista. Grabita. Dezamagita. Cum se face ca pe atunci imi gaseam timp sa ma bucur iar acum ma trezesc dimineata, pun tigara in gura si in loc sa ma uit pe geam si sa ma rog de ai mei sa ma lase afara, ma pun sa'mi scriu ultimul vis despre sfirsitul lumii si catelusi cu fete de cadavre grotesti...
Ma doare sufletul, pe bune. Mi-e dor de mine care stiam vedea prin ochii de copil.
Clopoteii sunt de proasta calitate, mosii de ciocolata au gust de margarina si beculetele de pe pom s-au stricat dupa ce li s-a urcat la cap ca erau mai bune ca luminarile. Semineul cu sosete nu exista si cadourile nu mai au niciun farmec, acum toti stim ca tre' sa ne pierdem zile la cozi ca sa le luam noi cu 3-sfert de salar...

Oare asta inseamna sa te maturizezi?Protestez!
Incerc sa le explic si altora, "bucurati-va de Craciun!...", sperind sa vad fericirea in ochii lor si sa ma molipsesc si eu iar. Dar nimeni nu ma asculta; toti ma privesc iritati, cu vesnica replica "Urasc Craciunul! Numa' sa cheltui bani si sa ma stresez!", si eu nu pot sa-i contrazic..

Macar o poveste inainte de culcare..

Origami

Stiai ca toata valoarea intregii lumi de azi zace in scoarta de copac?
Da, poti sa te duci in padure si sa dai un search complet la fiecare din trunchiurile de care ti se izbeste privirea, pentru ca iti conduc viata, cu natura lor statica si doar frunzele fluturind in vint rebele. Cu gongile lor tirindu-li-se prin vene, cu radacinile infipte cit mai adinc, incercind sa se impotriveasca tuturor dezastrelor. Si tre' sa recunosti ca rezista mai bine ca tine.
Poate de'aia.

Dar stii, asa suntem noi, oamenii, tot ce e frumos, tot ce e puternic, tot ce e uimitor, tot ce ne place, tot ce am vrea de fapt sa fim, rapim, distrugem, ucidem, ca sa facem cumva sa fie parte din noi.. uneori pina si prin banala ingurgitare a respectivei chestiuni dorite.
Pentru ca ei sunt asa de puternici si maiestuosi, ii taiem si le furam pretioasa carne, si facem din ea.. bani, acte, case..
Si scortisoara. Da, sa nu uitam de scortisoara.
Ma intreb, oamenii care pun scortisoara pe orice oare se simt mai maiestuosi? E un fel de tratament sa le creasca rezistenta la dezastre?
Sau poate doar vor sa simta cum e sa se plimbe gongi pe sub pielea lor?..

Ai curaj sa iei toate actele din sertar si sa le faci origami? Transforma'le in avioane, be free.
Ia banii din portmoneu si fa-i confetti. Priveste furnicile cum se ingramadesc pentru ei la picioarele tale. Sa vezi atunci maiestuozitate, sa vezi cum rezisti, ca nu te pleci..

Chiar daca ti'au rapit iar din piele si din carne, chiar daca vor sa te taie, tu fii tacut si maiestuos, Lasa-i sa creada si ei in ceva.

E unu si 'unspe

E unu si 'unspe si eu nu stiu ce caut treaza. Ma apuca acuma sa regenerez un blog. E pacat, am pierdut citeva pina acum pentru ca cineva si un alt cineva s-au incapatinat sa stearga orice urma scrisa sau pozata a sufletului meu de pe net.. la sufletul meu ii place si lui sa stea online; parca are mai mult tupeu asa.

Asa ca incep alt blog, ca sa-mi scuip iar sufletul online, asa in bucatele mai mici; si o sa ma asigur ca le'am inregistrat pe undeva si prin realitatea tangibila, pe-o foaie, pe-un perete, orice-o fi.

N-am scris de mult. N-am stiut unde ma durea.
Astept cu nerabdare sa ma citeasca intr-o zi cineva important pentru mine.
Adica eu aia din viitor, de peste vreo 10 ani, ca sa ma uimesc cit de confuz gindeam si totusi ma chinuiam sa fac sa arate "umpic" estetic... si sa mai invat de la mine.  :)

Ne vedem la prima poezie.